sâmbătă , 20 aprilie 2024
panduriics.ro

Antrenorul Edward Iordănescu a avut azi 25 de jucători la reunirea lotului

Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu s-au reunit azi la Bucureşti în vederea reluării pregătirii pentru partea a doua a campionatului. La fel ca şi la reunirea din vară jucătorii vor efectua la Bucureşti doar câteva şedinţe de pregătire pentru că în trei zile echipa va pleca în stagiul de pregătire centralizată din Spania, iar între timp jucătorii vor efectua şi vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă.
Antrenorul Edi Iordănescu a avut la dispoziţie la primul antrenament din acest an un număr de 25 de jucători, pe lângă fotbaliştii care au evoluat şi în prima parte a campionatului fiind convocaţi în lot şi trei tineri de la echipa a doua, Andrei Şendroiu, Răzvan Negrescu şi Carlo Erdei.
Antrenamentul de azi a fost efectuat pe terenul de la Buftea, acolo unde echipa se va antrena şi în următoarele zile până la plecarea în cantonamentul din Spania.

Lotul prezent la reunire:
Mingote, Stanca, Lazar, Pleaşcă, Unguruşan, Momcilovic, Erico Da Silva, Grecu, Vasiljevic, Vasco Fernandes, Săpunaru, Nicoară, Nistor, Răduţ, Piţian, Mrzljac, Ciucur, Valentin Munteanu, Hora, Trifu, Droppa, Wellington precum şi Andrei Şendroiu, Răzvan Negrescu şi Carlo Erdei de la Pandurii II.

Du-te sus

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii si cu politica de utilizare a cookie-urilor. Afla detalii aici.

Politica de utilizare a Cookie-urilor

Cookie-urile sunt fișiere mici de text care sunt stocate pe computer, tabletă sau telefon mobil atunci când vizitezi un website. Cookies sunt standard industrial si sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, usurand accesul permament al unui utilizator la un site. Aceasta tehnologie ne permite sa adaptam siteul la nevoile dvs. Daca nu doriti informatii colectate prin utilizarea de Cookies, exista in multe browsere un procedeu simplu care va permite sa respingeti sau sa acceptati caracteristicile/functiile Cookies. Dar va rugam sa retineti ca Cookies ar putea fi necesare pentru a va putea furniza anumite facilitati ale serviciilor noastre online.

Google Analytics este instrumentul de analiză care ajută proprietarii de site-uri și de aplicații să înțeleagă cum interacționează vizitatorii cu proprietățile lor. Google Analytics poate folosi un set de cookie-uri pentru a culege informații și pentru a raporta date statistice privind utilizarea site-ului, fără a trimite la Google date care identifică vizitatorii.

„euCookie” este un cookie prin care retinem daca utilizatorul a acceptat modul de utilizare al cookie-urilor.

panduriics.ro foloseste cod pentru monitorizarea traficului oferit de trafic.ro.

Puteti evita cookie-urile schimband setarile browser-ului dumneavoastra. De asemenea puteti sterge cookie-urile existente. Va rugam sa cititi in sectiunea “ajutor “ a browserului cum sa procedati pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum sa vedeti setarile acestora si modul de a le gestiona si a le sterge.

Închide